Indiferenţa face victime. Această sentinţă, în aparenţă metaforică, din păcate are temei. Din rapoartele Ministerului de Interne rezultă că şapte copii au fost omorâţi în bătăi de părinţii lor, iar alţi opt au rămas schilozi pentru tot restul vieţii. Viaţa acestor copii putea fi salvată dacă oamenii din preajmă, profesorii de la şcoală, poliţistul sau medicul din localitate nu ar fi fost indiferenţi.
Maricica şi Nicolae sunt doi fraţi dintr-un sat din raionul Vulcăneşti. Ei aproape că nu-şi amintesc să fi avut vreo zi fără bătăi cât au trăit împreună cu tatăl lor. Tot satul ştia despre ceea ce li se întâmpla copiilor din această familie, cu regularitate previzibilă. Dar nimeni nu a intervenit.
Nicolae: „El venea beat acasă şi începea la bătaie şi la mine şi la mama. Mama fugea afară şi eu după ea”.
Într-o astfel de certuri, când băiatul încerca să-şi apere mama, tatăl l-a înjunghiat cu cuţitul de bucătărie. La spital, însă, medicii au dat crezare istoriei povestite de părinţi, precum că baiatul ar fi căzut accidental într-un cutit, şi nu au anunţat poliţia, contrar normei impuse de lege. După spital, băiatul a revenit în familie, sub acelaşi acoperiş cu tatăl violent. Au urmat alte accese de violenţă. În una din zile, tatăl l-a lovit cu o bâtă şi i-a crăpat capul, iar surorii i-a fracturat şira spinării. Acum Maricica este ţintuită la pat, iar Nicolae a suportat câteva intervenţii chirurgicale la cap. Într-un târziu, Centrul psihosocial din Vulcăneşti şi primăria unei localităţi au ajutat copii să treacă împreună cu mamă lor într-un domiciliu separat.
Iată ce ne-a spus Nadejda Mocanu, directorul Centrului Psihosocial din Vulcăneşti: „Fetiţa a fost bătută într-atâta că i-a fărmat coloana şi ea este invalidă. Şi băiatul din cauză că a fost bătut în permanenţă în cap, a avut o crăpătură foarte mare, cam 10 cm lungimea şi 5 mm lăţimea. Operaţia a fost foarte complicată, în Centrul de Neurologie, întratât de complicată că nu au avut speranţa că el va râmâne în viaţă. Mama a semnat că nu va avea pretenţii. Şi iată la moment el se simte destul de bine. S-au uimit şi doctorii că atât de repede s-a ridicat pe picioare”.
Nadejda Mocanu spune că în unele cazuri adolescenţii nu mai rezistă presiunilor şi violenţei din familie şi recurg la suicid. În ultimele luni, în raionul Vulcăneşti, au avut loc două astfel de cazuri. Un băiat şi-a tăiat venele, iar o tânără a încercat să se spânzure.
Nadejda Mocanu: „Mama a divorţat de tatăl care era violent, a plecat în Turcia, lăsând băiatul de 15 ani cu sora de 9 ani. Şi băiatul, având complexul respingerii şi acuzat pe nedrept, şi-a tâiat venele. Al doilea caz, fetită, mama a născut-o din flori, mama s-a căsătorit, a lăsat-o cu bunelul şi bunica. Bunelul e foarte violent. O înjoseşte şi îi zice că e baistruc, la noi aşa se zice copiilor din flori. Ea tot a încecrat să se sinucidă, dar au reuşit să o salveze şi am lucrat foarte mut cu ea, la curăţirea subconştientului de traumele avute în copilărie”.
Lilia Gorceag, psiholog la Centrul de Asistenţă a victimelor traficului şi violenţei din Chişinău, spune că victimele violenţelor au nevoie de o ambianţă care să îi ajute să se întremeze. Or, despre recuperare totală nici că poate fi vorba. Întâi de toate este important ca în şcoli să fie dezvoltată abilitatea copiilor de comunicare, astfel încât cei supuşi violenţei să poată vorbi despre aceste cazuri şi, respectiv, să poată fi ajutaţi. Pe de altă parte, spune psihologul, copiii au neapărat nevoie de asistenţa unui psiholog, ca să iasă mai lesne din starea provocată de agresiunea din familie.
Lilia Gorceag „Trebuie de început cu şcoala. Trebuie să dăm nişte norme general umane comportamentale. Înainte de religie, că şi aici sunt bani, ar trebui să introducem nişte obiecte sociale, care ne-ar ajuta să ne înţelegem pe sine şi lumea. Ce faci cu rugăciunea, dacă ai un tată violent? Dar în momentul în care ai nişte abilităţi de a comunica, ai nişte abilităţi de a înţelege situaţia..., şi dacă nu suntem pregătiţi, toţi suferim”.
Deşi Legea cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie şi Codul familiei obligă toţi actorii comunităţii să raporteze cazurile de violenţă, de cele mai dese ori autorităţile intervin doar în situaţii extreme, constată experţii de la Centrul de prevenire a abuzului faţă de copii „Amicul”. Codul Administrativ prevede şi o pedeapsă pentru specialistul sau instituţia care nu a comunicat în termen de cinci zile despre situaţia unui copil aflat în dificultate. Experţii antiviolenţă însă nu cunosc nicun caz în care vreo persoană cu funcţii de răspundere ar fi fost penalizată pentru că nu a luat atitudine faţă de un copil abuzat de părinţi. Procurorii care au în sarcină apărarea intereselor minorilor, recunosc faptul că, de regulă, sunt pedepsiţi întâi de toate directori de şcoală şi cadre didactice, mai rar însă alte categorii de angajaţi care nu îşi fac datoria.
Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei recunoaşte că nu deţine informaţia completă despre situaţia copiilor din R. Moldova. Zilele trecute, ministra Valentina Buliga a anunţat că instituţia pe care o conduce va ţine un registru cu informaţii complete despre fiecare copil din R. Moldova şi astfel se va putea reacţiona în regim de urgenţă, cu aplicarea de sanctiuni prevăzute de lege pentru pasivitatea tuturor funcţionarilor obligaţi să protejeze copii de acte de violenţă.
Nicolae
