REPORTER SPECIAL: „Când am crezut că mor, am scris o scrisoare pentru copii şi am pus-o în Biblie”

Primul soţ al Irinei a murit în urma unui atac de cord pe când ea era însărcinată în luna a cincea. Pe atunci, trăiau în Ucraina. Când era pe patul de moarte, soţul i-a spus să nu plece de acolo, dar în scurt timp au murit fratele şi părinţii lui, iar ea, fără susţinere şi simţind presiunea comunităţii, a lăsat casa de acolo şi s-a întors în Moldova. Aici trăia la mama. În aceeaşi casă cu sora sa, care era măritată şi mereu o lua peste picior. Cumnatul era împortiva ei. „Da ce, am s-o ţin pe sor-ta?”, le reproşa el adesea. Au dat-o afară în toiul nopţii. „Măcar să fi fost o beţivă sau un om rău. Dar încercam mereu să le fac pe plac şi să nu fiu o povară”, povesteşte Irina, beneficiară la Centrul Psihosocial din Vulcăneşti.

„Irina, mai bine ia şi te mărită”

„În mijlocul nopţii am mers cu copilul peste dealuri, prin vie, la apartametul unor rude”, îşi aminteşte ea. Dar şi acolo nu se simţea în siguranţă. Trăia cu frică, pentru că era văduvă, iar nopţile veneau bărbaţi şi băteau la uşă. Într-o zi, ruda i-a spus: „Irina, mai bine ia şi te mărită”. Şi i-a făcut cunoştinţă cu un bărbat. După ce s-au căsătorit, a descoperit că soţului îi place băutura. Fura banii şi lucrurile din casă pentru a cumpăra băutură. După ce s-a născut cel de-al doilea copil al Irinei, a încercat să vândă chiar şi hăinuţa copilului. „Am răbdat totul pentru că m-am măritat a doua oară şi îmi era ruşine de ce va zice lumea. Că iaca, şi cu acesta nu trăieşte. Pe urmă am rămas însărcinată. Dar am făcut avort. Această experienţă m-a distrus emoţional atât de mult, încât mi-am promis că orice s-ar întâmpla, nu voi mai face acest pas niciodată”, zice Irina.

Când a rămas însărcinată cu cel de-al treilea copil, femeile îi ziceau să facă avort, că nu-i trebuieşte. Dar nu s-a uitat la nimeni. După naştere, soţul a trimis-o pe soacră să-i spună să-l lase la maternitate, să nu vină acasă cu dânsul. Presiunile psihice şi suferinţa morală prin care trecea au ţinu-o pe patul de spital mai mult timp. Nimeni nu a venit să o viziteze, nici măcar mama sau surorile. „De parcă aş fi fost cea mai străină. Nu-mi trebuia nimic de la ei, doar o vorbă bună”, povesteşte Irina. După ce a ieşit din spital şi-a găsit de lucru, nu a vrut să stea pe spatele soacrei. Soţul nu lucra. Iar zilele se scurgeau în acelaşi cerc vicios: băutură-scandal-băutură.

„Mă încui câteodată în casă şi plâng”

Din cauza stresului au apărut probleme de sănătate. „Când m-am îmbolnăvit, am crezut că am să mor. Şi am scris o scrisoare pentru copii, ca amintire. Le-am spus de ea şi că, atunci când nu voi mai fi, o vor găsi în Biblie. Nici nu am crezut că vor fi atât de emoţionaţi. După ce le-am citit-o, au alergat la mine, m-au îmbrăţişat şi au spus că nu au nevoie de altă mamă. Atunci am realizat că am pentru ce trăi.”

Întâmplător, a cunoscut-o pe Nadejda Mocanu, psihologul si coordonatorul Centrului Psihosocial din Vulcăneşti şi i-a povestit prin ce trece. Peste trei zile Nadejda Mocanu a îndreptat-o la Chişinău împreună cu copiii pentru tratament. Apoi, angajaţii centrului i-au găsit o casă unde să trăiască, au ajutat-o cu produsele necesare. „Iarna căutam vreascuri prin pădure. Doamna Nadejda mă chema la ea acasă, să-mi dea lemne. Este o persoană extraordinară. Mi-i ruşine câteodată să-i spun că nu-mi ajunge ceva, căci ştiu că pune şi din buzunarul ei”, povesteşte Irina. Se îngrozeşte la gândul că a răbdat 10 ani până a prins la curaj să-şi lase soţul. „Acum bărbatul e în delir alcoolic. Mă trec fiorii când îmi amintesc cum se comporta cu fiul meu din prima căsătorie - îi lua mâncarea şi îl alunga de la masă. De soacră mă bucur că măcar îi ia în seamă, le mai cumpără câte o prăjitură. Acum mă strădui să nu vorbesc cu nimeni. Aşa e lumea, nu faci, dar ei spun că ai făcut. Eu mă încui câteodată în casă şi plâng. E foarte obijduitor. Dacă nu ai bărbat, fiecare crede ce vrea”, adaugă ea.

Centrul Psihosocial din Vulcăneşti a beneficiat de un grant în cadrul proiectului „Protecţia şi abilitarea victimelor traficului de fiinţe umane şi ale violenţei în Moldova”, implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Fondul ONU pentru Populaţie (UNFPA), Misiunea în Moldova a Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), Misiunea în Moldova a Organizaţiei pentru Cooperare şi Securitate în Europa (OSCE), finanţat de Guvernul Japoniei şi Fondul Naţiunilor Unite pentru Securitate Umană. Graţie acestor fonduri, angajaţii Centrului, care în mare parte sunt voluntari, acordă asistenţă tuturor victimelor violenţei domestice şi traficului de fiinţe umane.

Gura lumii – mai rea decât bătaia

„Nu am cerut niciodată ajutor de la vecini sau rude, nici nu le-am spus nimic. Pentru că lumea este rea şi este mereu gata să adauge câte o vorbă-două la ce ai spus. Şi acum, de fiecare dată când primesc ajutor umanitar, mă trezesc cu vecinii la gard să-mi numere produsele”, spune Irina.

În doi ani, de când este la evidenţă la centru, a beneficiat de asistenţă psihologică, juridică şi medicală. Astfel, cu ajutorul voluntarilor din grupa multidisciplinară, a reuşit să câştige drepturile pentru casa în care a trăit, primeşte ajutor social, a fost luată la evidenţă la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Anul trecut a participat la trainingul „Familia fericită” organizat de centru. „Eu mă tem pentru copii, să nu li se întâmple ceva, să nu intre în companii rele, de aceea eram foarte strictă. La training am învăţat cum să mă comport cu ei, mai ales acum, când primul atinge vârsta adolescenţei”.

La centru au găsit ajutor şi alte mame, care s-au hotărât să-şi ia viaţa în mâini şi să nu mai rabde violenţa în familie, înjosire şi frică. Beneficiarele spun că aici lucrează oameni cu inimă ca pâinea caldă, entuziaşti şi deschişi, care ar trebui să servească drept exemplu pentru întreaga ţară. Centrul oferă servicii de consiliere, reintegrare socială, asistenţă juridică, materială şi medicală pentru victimele abuzului în familie, ale traficului de fiinţe şi persoanelor din familii social-vulnerabile.

Au spălat sângele mamei lor de pe pereţi

„Până la proiect nici nu ştiam că există aşa străşnicii. O familie cu două fete. Tatăl a bătut mama atât de tare, încât au rămas urme de sânge pe pereţi şi covor. Nu a permis fetelor să spele petele timp de trei săptămâni. Ele povesteau cum spălau sângele şi apa roşie se scurgea pe mâini. Era dezastruos pentru că ştiau că este sângele mamei lor”, povesteşte Nadejda Mocanu, psihologul şi coordonatorul Centrului Psihosocial din Vulcăneşti.

Centrul Psihosocial din Vulcăneşti activează oficial de doi ani, primind asistenţă financiară în cadrul proiectului „Protecţia şi abilitarea victimelor traficului de fiinţe umane şi ale violenţei în Moldova”, implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Fondul ONU pentru Populaţie (UNFPA), Misiunea în Moldova a Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), Misiunea în Moldova a Organizaţiei pentru Cooperare şi Securitate în Europa (OSCE), finanţat de Guvernul Japoniei şi Fondul Naţiunilor Unite pentru Securitate Umană. Oferă beneficiarilor ajutor psihologic, juridic, material şi medical. Dar pe lângă aceasta, Centrul a organizat şi cinci instruiri pentru beneficiari. „Cursurile au fost îndreptate în cinci direcţii: angajare; business şi management; familia fericită; informatică şi contabilitate. Pentru noi este foarte important ca victimele să se simtă independente, apte de a sta pe propriile picioare. Mai ales că majoritatea beneficiarilor au complexul de respingere. La sfârşitul trainingurilor participanţii primesc certificate, care le vor ajuta în viitor la angajare”, povesteşte Nadejda Mocanu.

Receptivitatea oamenilor din comunitate

Beneficiarele centrului sunt victimele abuzului în familie, ale traficului de fiinţe umane şi persoanele din familii social-vulnerabile. „Colaborăm cu organizaţiile din oraş pentru a le găsi loc de lucru. Îi punem la evidenţă la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă”, spune Nadejda Mocanu. Deşi în august li se încheie proiectul şi, deci, şi finanţarea din partea PNUD, voluntarii de la centru ştiu că proiectul va avea continuitate. „Nu am crezut că oamenii din comunitate sunt atât de receptivi. Odată un agent economic a adus o maşină plină cu mâncare. Cu ajutorul lui am gazificat gospodăria unui beneficiar. În plus, colaborăm cu bisericile, fondurile şi întreprinderile din regiune”, adaugă ea.

Roman Tiutin, jurist, lucrează în acest program de la începuturi. A ajutat la rezolvarea a peste 700 de probleme juridice pentru aproximativ 500 de beneficiari. Cele mai frecvente servicii la care apelează beneficiarii se referă la desfacerea divorţului, ajutorul la împărţirea averii, custodia copiilor. „La început, se creează portretul psihologic al victimei pentru a putea determina cursul de lucru şi ajutorul juridic necesar ulterior”, spune el. „Toţi membrii centrului lucrează pe bază de voluntariat. În grupa multidisciplinară intră medici, asistenţi sociali, persoane de la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă, juristul, psihologul şi alţi voluntari. Pentru a identifica potenţialele beneficiare există echipe multidisciplinare mobile care lucrează în regiune”, adaugă juristul.

Dacă este dorinţa Domnului, nici oamenii nu ne pot nimici

Alina a suferit patru comoţii cerebrale. A trăit alături de soţul ei aproape 20 de ani. De şapte ori el s-a dus din familie pentru alte femei. Erau zile în care în casă aveau doar apă. „Într-o seară, m-am culcat şi îi spuneam copilului, care atunci avea trei ani, că dacă este dorinţa Domnului, nici oamenii nu ne pot nimici. Şi mă trezesc dimineaţa cu doamna Nadejda Mocanu chemându-mă la poartă. Mi-a zis să mă rog pentru donatorul meu. Pe prispă erau întinse produse: de la banane, carne, ulei, lactate, la crupe de tot felul”, povesteşte Alina. De un an şi două luni nu mai trăieşte cu soţul. Cel mai mare copil are 21 de ani şi trăieşte separat. „Mi-a zis că nu mă poate ajuta pe mine şi pe cei doi fraţi, dar eu îl înţeleg, acum trebuie să aibă grijă de sine, mai ales ca la vremea mea nu i-am putut oferi nimic”, spune Alina.

De ziua ei, îşi dorea să se scalde

O casă cu geamuri fără sticlă acoperite iarna cu pătura, fără uşi, cu o sobă improvizată în mijlocul camerei, fetiţa în clasa a cincia dormea împreună cu tatăl. Iarna îi deschideau pătura ca să reuşească să facă lecţiile cât era lumină afară. Şi era eminentă. Drept cadou de ziua ei de naştere fetiţa visa la o pereche de colanţi şi să se scalde. „Am organizat împreună cu elevii de la şcoală un eveniment, au adus produse şi haine. Am luat-o la mine acasă şi o oră şi jumătate nu a ieşit din baie”, povesteşte Nadejda Mocanu. Juristul a ajutat-o pe bunica fetei să-şi perfecteze buletinul de identitate, să primească pensia, i-a făcut poliţă de asigurare. Au contactat-o pe mama fetei, care lucra în Turcia, pentru ca să o ia acolo. „E păcat, pentru că se pierdea aici. Acum discutăm cu dânsa pe internet. A zis că într-un an a învăţat limba, anul acesta va merge la şcoală”, zice Nadejda Mocanu.

Răsplata – un zâmbet

Sute de istorii, una mai tragică decât alta. Voluntarii Centrului Psihosocial din Vulcăneşti trec prin inima lor soarta fiecărui beneficiar şi se bucură ca pentru un membru al familiei, când reuşesc să vadă primul zâmbet pe faţa acestor fiinţe chinuite, să audă primele fraze optimiste şi planuri pentru ziua de mâine.

În prezent, în raionul Vulcăneşti sunt 350 de familii social-vulnerabile, 138 sunt la evidenţa Centrului psihosocial, iar cu 37 de familii se lucrează în mod intensiv.

Stela Roman, 
Asociaţia Presei Independente