„O prietenă de-a mea a spus hai să plecăm în Ucraina, la sfeclă, vom prăşi popuşoi. Pentru asta ne vor plăti o sută de dolari. Am plecat 20 de oameni. Erau şi tineri, cel mai tânăr avea 16 ani. Eu când am ajuns acolo am înţeles că ne-au adus să-şi bată joc de noi”.
Femeia pe care o auziţi se numeşte Maria, iar povestea ei este una tipică. Specialiştii de la Organizaţia Internaţională pentru Migraţie au auzit poveşti similare de nenumărate ori, de la persoane care au reuşit să scape din captivitate.
„Am lucrat toată vara, ei ne-au bătut, ne-au chinuit. În toamnă trebuiau să ne plătească şi să ne trimită acasă. Au spus că au să ne ducă cum ne-au adus şi au să ne dea banii. În realitate ne-au bătut, banii nu ne-au dat şi ne-au urcat într-o maşină la volanul căreia era un şofer beat şi când am ajuns la o cotitură, şoferul nu a reuşit să frâneze şi ne-am întors cu tot cu maşină. Toţi am avut traume, eu cu o prietenă de-a mea am fost cel mai tare traumate”.
După accident, Maria a fost internată într-un spital din Ucraina. Pentru că nu avea paşaport, iar de poliţă – nici vorbă, a îndurat din nou chinuri şi umilinţă. După câteva săptămâni totuşi a reuşit să scape, astfel încît părinţii au luat-o în Moldova: „Am stat două luni de zile la pat. Ne-am adresat în multe locuri şi nu ştiam în care parte să o iau, cine îmi poate spune dacă se poate de lecuit ori nu”.
Maria se consideră a fi o norocoasă pentru că a beneficiat de asistenţa specialiştilor Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie: „Familia mea e foarte mulţumită de toate ajutoarele pe care mi le-au oferit ei. Mi-au făcut două operaţii, acum trebuie să-mi mai facă una, tre să-mi pună o endoproteză în picior care costă foarte mult. Mai rar se întâlnesc oameni care pot să-şi pună aşa ceva pentru că e foarte scump şi nu ajung bani”.
Nu toate victimele ştiu să solicite asistenţă. Ana Revenco, directoarea centrului „La strada” îşi aminteşte de campania lansată acum câţiva ani când a fost abordată problema bărbaţilor exploataţi în muncă la negru. Atunci, la centru, au fost înregistrate sute de apeluri: „Pe marginea multor dintre aceste sesizări noi am facilitat comunicarea cu organele de drept. Poate un procent, poate... s-a soldat cu acţiuni susţinute din partea organelor de drept, în rest, fie că au fost respinse sau în final concluzia a fost: “Păi, vorbim despre organizarea migraţiei ilegale. Şi? Persoana rămâne practic în drum”
O altă problemă, spune Ana Revenco este şi lipsa de motivaţie a persoanelor implicate în asistarea cazurilor de trafic, dar şi viziunile diferite asupra modului de rezolvare a problemei: „Pe de o parte poliţistul este interesat în a colecta informaţie despre infracţiune, lucrătorul social trebuie şi este interesat în a organiza asistenţa. Ele cu regret deseori se răsfrâng negativ asupra persoanei, victimei ca atare, fie a nedorinţei ei în general de a beneficia de asistenţă care există în acest sistem”
Pe de altă parte, Nadejda Mocanu, psiholog la Centrul psiho-social din Vulcăneşti, spune că deseori, specialiştii din raioane nu au cunoştinţele necesare pentru a asista victimele traficului de fiinţe umane: „Până acum noi nici nu ştiam că poate cineva ceva să ajute. Am fost la câteva seminare şi acum deja ştim cum putem ajuta, unde putem să apelăm şi avem acum posibilitatea să ajutăm oamenii pentru că ştiţi, apelează foarte multe persoane, nu numai cu traficul de fiinţe umane dar şi cu violenţa în familie”
Pentru că predă etica elevilor din clasele liceale, Nadejda Mocanu a aflat de la ei că, deşi toată lumea este conştientă de riscurile migraţiei ilegale, o bună parte dintre elevi abia aşteaptă să-şi ia diploma ca să poată pleca peste hotare: „Ideea principală a tineretului ce ne înspăimântă foarte mult: Termin şcoala şi ce folos dacă am să o termin bine şi am să fac universitate dacă nu am să am unde lucra? Dar de fapt când merg acolo se întâlnesc cu aşa nişte probleme... Şi cel mai interesant este că ei erau preveniţi aici şi nu o dată. Noi încercăm să facem tot posibilul, dar pentru că tinerii nu-şi văd viitorul, noi nu avem cu ce-i ajuta”.
Datele cu care opereaza Centrul „La strada” arată că bărbaţii, cel mai des, sunt recrutaţi şi exploataţi la şantiere din Rusia. Acolo locuiesc în vagoane, în condiţii mizere, în frig şi fără hrană. Femeile cel mai des sunt racolate de reţele de proxeneţi din Turcia, Emiratele Arabe Unite dar şi Rusia.
Materialul a fost realizat în cadrul proiectului „Protecţia şi abilitarea victimelor traficului de fiinţe umane şi ale violenţei în familie”, implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare ( PNUD), Fondul ONU pentru Populaţie (UNFPA), Misiunea în Moldova a Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), Misiunea în Moldova a Organizaţiei pentru Cooperare şi Securitate în Europa (OSCE). Toate activităţile proiectului sunt finanţate de Guvernul Japoniei şi Fondul Naţiunilor Unite pentru Securitate Umană.
http://www.europalibera.org/content/article/2010213.html
|
